Acasa la ingeri!

Incep prin a sublinia ca nu sunt habotnica, nu merg in fiecare saptamana la biserica(desi de multe ori am simtit nevoia), cele bune ale lumii acesteia imi sunt pe plac, nu trece zi in care sa nu adun o "bila neagra" la catalog, ma consum pt ce nu ar trebui, raspund la provocari atunci cand nu mai pot duce, mi-e greu sa intorc mereu si celalalt obraz, mi-e greu sa-mi iubesc semenii atunci cand tot ce vad in ochii lor e pura rautate si invidie, insa ma rog in fiecare zi, ma bucur de ceea ce stiu ca Dumnezeu se straduie sa ne ofere, ma bucur de micile lucruri ataaat de mult, nu pun pret pe bani si nu judec oamenii dupa marimea portofelului, nu cred ca prietenii se tin "pt ca in caz de ceva e bine sa cunosti oameni", nu suport superficialitatea, nu-mi pierd timpul cu cei de la care nu am ce invata!
Dupa cum mi-am varsat amarul in cateva postari, anul acesta mi-e fost greu sa-mi pastrez sufletul cu speranta, chiar am suferit zi de zi si fiecare dimineata in care ceasul suna la 5:30 mi se parea o corvoada! Am pus la suflet invidiile si rautatile unor colege, am reactionat ca o leoaica cand am vazut oameni prosti, ma taram ca o umbra spre birou stiind foarte bine ce scalvie ma asteapta, am petrecut zile intregi in birou iar viata personala a fost pe "stand by"..Acesta a fost cadrul in care am primit invitatia de a merge la Sighisoara! imi plangea sufletul dupa liniste si..weekendul acesta am luat trenul si am plecat "la bine".
A fost o perioada in viata mea, cand eram jos, jos de tot! nu puteam visa, nu puteam crede ca va fi si bine..mai mult chiar, multi dadeau si cu piciorul in omul cazut..doar asa! pt ca e mai simplu sa lovesti un om deja fara aparare! cei care trebuiau sa ma apere neconditionat au cam uitat asta..In acea perioada insa, ingerii din Sighisoara mi-au aratat dragoste, intelegere, ocrotire, mi-au dat speranta, m-au inconjurat cu aripile lor si m-au indreptat catre bine! mi-au luminat drumul m-au ajutat sa nu ma abat de la el, drumul meu a devenit "drumul nostru" si acum pasii ne sunt ghidati cu intelepciune si dragoste parinteasca! Nu am mai fost acolo de mai bine de un an..pt ca asa am gasit "de cuviinta" sa-i rasplatesc..Dar ei si de data aceasta m-au chemat si m-au primit in mijlocul lor! bucata de Rai! Zambete si bunatate in priviri, m-au primit cu imbratisari ca pe fiul ratacit..Mi-au raspuns la intrebari nerostite cu voce tare, s-au rugat pt fericirile noastre, mi-au amintit ca iubirea lui Dumnezeu e la tot pasul, trebuie doar s-o vedem! Ne lasam antrenati in lucruri atat de goale, ne agitam pt ele, ne strsam, ne neglijam familiile iar cand nu mai suntem apti suntem indepartati ca niste suruburi stricate..Ne golim sufletul de tot ce e bun si pastram in gand doar greutatile prin care trecem si pe care nu le intelegem..Au fost astfel de zile, au fost astfel de momente in care nu vedeam nimic bun..Dar ce bucurie poti trai atunci cand te astepti mai putin! cata caldura aduce imbratisarea unui prieten pe care nu l-ai mai cautat dar care te-a asteptat mereu! (Nu marai Ubi, nu e o imbratisare "din aia"!!!! )..mi-am umplut inima de speranta si stiu ca atunci cand oamenii te dezamagesc, Dumnezeu te iubeste neincetat, asteptand doar sa-L bagi in seama!!

Vizita a fost scurta, nu am apucat sa vad Cetatea, dar sunt sigura ca ne vom reintoarce curand! :)